EXCLUSIV| Câți bani investește Raluca Bădulescu în garderoba ei: ”Am două chestiuni după care mă topesc de-a dreptul când le văd”

Publicat: 30 oct. 2020, 08:55 Autor: Maria Apostol Vedete

Nu te plictisești niciodată când vorbești cu Raluca Bădulescu. Are un simț al umorului cum rar întâlnești, e o împătimită a modei și vorbește cu lejeritate despre orice. Aflăm noutăți despre jurata „Bravo, ai stil”, din interviul exclusiv pentru Ciao.ro!

Raluca, cum ești acum, în noul sezon „Bravo, ai stil! Celebrities? Ce îți place și ce nu?

Ca de fiecare dată îmi place absolut tot, pentru că „Bravo, ai stil!” este cel mai frumos proiect al vieții mele și deja mă simt ca într-o veritabilă familie. Îmi doresc să ajungem și la sezonul numărul 100. Având în vedere că acesta este sezonul „Bravo, ai stil! Celebrities”, așteptările mele sunt mult mai ridicate în ceea ce privește veleitățile artistice ale concurentelor, am pretenții pentru că acestea sunt obișnuite cu scena, să fie în lumina reflectoarelor de mulți ani. Dar observ că învață și că se șlefuiesc din punct de vedere stilistic, cu fiecare ediție și apariție pe micul ecran, la „Bravo, ai stil! Celebrities”.

Care este definiția perfectă a stilului pentru tine?

Să fii tu! Stilul, din punctul meu de vedere, reprezintă un tot, nu este vorba doar despre haine. Stilul pornește din interior și se reflectă la exterior, înseamnă atitudine, educație, caracter, comportament. Stilul nu înseamnă să urmezi trendurile unui sezon, ci să adaptezi personalității tale elementele care te definesc ca om.

Care sunt cele mai mari greșeli de stil pe care le face, în viziunea ta, o femeie?

Să încerce să copieze cu disperare trendurile, un idol sau să fie în pas cu ceea ce vede promovat pe rețelele sociale. O altă greșeală este să nu țină cont de ceea ce simte, ce i se potrivește, de ce își dorește să poarte cu adevărat și să cadă în mrejele tendințelor. Ar fi bine să ținem cont de faptul că sunt piese clasice care se pot regăsi în garderoba fiecăreia, care nu se demodează niciodată. Nu trebuie să facem un abuz  și să cumpărăm tot ceea ce vedem în vitrinele magazinelor. Se observă ușor stângăcia atunci când cineva poartă lucruri „la modă”, dar nu se simte confortabil în ținuta respectivă.

Dacă ar fi să îți schimbi imaginea de acum, cum ai vrea să arăți?

Din punct de vedere fizic aș vrea să fiu mereu slabă și foarte slabă, pentru că pe persoanele subțiri se așează bine hainele. Dacă aș avea o siluetă foarte subțire mi-aș permite să mă joc cu mai multe trenduri decât îmi permit la ora actuală. Eu am deja o personalitate formată în ani de zile, îmi plac anumite lucruri de la care nu mă dezic, un exces de bijuterii, un anumit tip de unghii, o anumită culoare de par, imprimeurile care îmi plac, îmi vor plăcea și mă definesc. Dacă aș avea cu 20 de ani mai puțin cred că aș încerca, aș explora și alte zone stilistice.

În ceea ce privește aspectul tău fizic, ce modificări vrei să mai aduci sau să ajustezi, pentru a fi pe deplin mulțumită de silueta și look-ul tău?

Țînând cont de faptul că nu întinerim, ajustări se pot face în fiecare an, depinde de situație, de lucrurile care ne nemulțumesc. În permanență pot fi lucruri care se pot îmbunătăți; medicina, tehnologia au ajuns la anumite performanțe, astfel încât procedurile non-invazive sunt la îndemâna noastră și putem apela la acestea.

În privința operațiilor estetice, la care ai apelat de-a lungul timpului pentru spectaculoasa ta transformare, este ceva ce îți dorești cu ardoare să încerci acum? Sau ce operații vrei și trebuie să mai faci pentru că sunt benefice transformării tale?

Sunt multe proceduri noi la care nu am apelat încă, dar nu neg că probabil voi apela în viitorul apropiat. Momentan, sunt mulțumită de cum arăt, mă simt bine așa. Dar voi reveni cu noi transformări pentru că nu vreau să treacă timpul peste mine, nu vreau să îmbătrânesc sau, cel puțin, nu vreau să se vadă că îmbătrânesc. Este în natură umană să ne dorim mai mult, mai bine și să vrem să fim întotdeauna cea mai bună versiune a noastră.

Știu că ai o colecție impresionantă de peruci. Te-ai putea lipsi de ele la un moment dat?

Niciodată, sunt sigură că întotdeauna, și de acum încolo  ca și până acum, voi purta peruci cu diferite stiluri, coafuri, culori. Am în continuare părul blond, lung, dar perucile fac parte din mine, nu mă simt completă dacă nu îmi adaug în look și o perucă. În plus, foarte multe apariții pot fi schimbate și cu ajutorul perucilor, care pot fi diferite și te pot purta într-o anumită zonă stilistică. Veți vedea la „Bravo, ai stil! Celebrities” ce schimbări de look am făcut cu ajutorul perucilor. Fiți cu ochii pe noi, de miercuri până vineri, de la 23:00, și sâmbătă, de la 21:30, la Kanal D! Facem spectacol total și divertisment la cele mai înalte cote.

Ești o împătimită a modei și o adevărată fashionistă. Cât investești lunar în haine și care este piesa de rezistență a garderobei tale?

De fel, investesc tot ce se poate și mai mult de atât, pentru că sunt pasionată de haine Am două chestiuni după care mă topesc de-a dreptul când le văd pe vreun site și pe care trebuie să .le cumpăr: sacourile și jachetele de piele și pantofii. Pentru ele am o slăbiciune de nedescris, am foarte multe în garderobă, dar, de fiecare dată când apare un nou model,  mă „perpelesc” până îl am în dulap. Și cumpăr de la foarte ieftin până la scump, dacă îmi place ceva și îmi doresc cu ardoare să îl dețin.

De la ce vârstă ai început să îți cumperi haine?

De când am început să am alocație dată de părinți, undeva la 14, 15 ani, când am început să îmi cumpăr de toți bănuții hăinuțe. Erau doar câteva magazine pe Calea Victoriei, eu am prins anii comunismului și eram clientă fidelă. Îmi cumpăram piese excepționale, mi le amintesc și acum și, bineînțeles, că îmi cumpărau și părinții care nu aveau liniște cu mine.

Ce ai făcut cu toată garderoba ta  pe care o aveai înainte să slăbești considerabil? Ai mai păstrat și acum din acele haine?

Pe unele le-am modificat și o parte se află la garaj, pentru că nu mă pot despărți de ele. O parte dintre ele le-am donat unei doamne care mi-a scris pe Facebook. Am, însă, câteva piese la care țin foarte mult și de care nu mă pot despărți.

Fără de ce anume nu ai putea trăi niciodată?

Fără dragostea familiilor mele, cea de acasă și familia Kanal D. Am două familii pe care le iubesc enorm și în care sunt cea mai fericită din lume.

Ce nu ai niciodată în frigider?

Materie primă pentru a găti. Nu am carne crudă, legume. Există doar semipreparate și caserole de la restaurant.

Care este mâncarea ta preferată?

Mâncarea italiană și, bineînțeles, covrigii și dulciurile cu care mă mai vedeți în materialele filmate în culise, la „Bravo, ai stil! Celebrities”, dar și ciocolata, în toate formele ei.

Ce relație ai cu fiul tău? Atunci când îl cerți sau după, îți pare rău?

Avem o relație absolut fantastică. Acum, că mai are foarte puțin și împlinește 18 ani, suntem cei mai buni prieteni din lume. Este un băiat frumos, înțelept și luminos, este carismatic și învață bine. Este soarele vieții noastre și suntem binecuvântați că îi suntem părinți. Nu îl cert niciodată dar, recunosc, uneori sunt pisăloagă, ca orice părinte.

Ce îți dorești pentru copilul tău?

Tot ce își dorește el, să fie sănătos și să își îndeplinească toate dorințele.

Ai fost vreodată dezamăgită în dragoste? Ai făcut compromisuri în relațiile tale?

Da, dar am trecut ușor peste. Nu există om care să nu fi fost dezamăgit vreodată în dragoste, mai ales în adolescență.   Cred că face parte din procesul de maturizare din viața fiecăruia. Însă, sunt sigură că toate dezamăgirile, lucrurile mai puțin plăcute care ni se întâmplă, sunt experiențe din care avem ceva de învățat. Nu sunt un om al compromisului, poate că am avut noroc. În momentul în care faci compromisuri, înseamnă că dragostea începe să se diminueze. Eu sunt un om deschis,  sincer și nu cred în compromis.

Dacă ar fi să îți faci singură o caracterizare, cum ar suna ea?

Am un dezvoltat simț al umorului, cred despre mine că sunt tânără, mai ales în interiorul meu și trăiesc și mă hrănesc cu dragostea celor din jurul meu. Fără familie și iubirea lor nu aș fi nimic din ceea ce sunt astăzi.

Publicat: 30 oct. 2020, 08:55 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×